Azi mai mult ca orişicând
E la culme viclenia;
La stăpân, la om de rând,
Peste tot mereu crescând,
Domină făţărnicia.

Chiar şi printre cei numiţi
„Slujitori ai lui Hristos”,
„Credincioşi” sau „pocăiţi”,
Sunt atât de mulţi robiţi
De plăcerile de jos.

Mulţi iau cina cu mânie,
Plini de ură şi venin
Şi mai vor în veşnicie
Să trăiască-n bucurie,
Însă, n-or scăpa de chin.

Vorbe grele, fără milă,
Ce rănesc ca un cuţit
Se rostesc ades în silă
Cu-o privire rea, ostilă,
Celui slab, nenorocit.

Însă Dumnezeu cel tare
Va sări în ajutor
Celor ce-s în strâmtorare,
Răsplătind prin apăsare
Pe cel batjocoritor.

Câţi se-arată sfinţi afară
Şi-nlăuntru sunt mişei,
Însă vine Domnul iară
Şi-n pedeapsă or să piară –
Vai de lume, vai de ei!

Mulţi vor paiul mic să-l scoată
Însă bârna lor n-o ştiu;
Viaţa dublă şi stricată
O cunoaşte toată, toată
Dumnezeul sfânt şi viu!

Ce durere şi-amăgire
Vor simţi toţi cei vizaţi,
Când la Marea Întâlnire –
A Bisericii răpire –
Pe pământ vor fi lăsaţi..!

Cea mai tristă constatare
Fi-va « truda » în zadar
Când vor spune “Nu noi oare
Am slujit în adunare?”
Şi vor plânge cu amar..

O, să aibe milă Domnul
De toţi cei ce încă-s treji,
Ca să nu-i cuprindă somnul,
Ci s-adune untdelemnul,
În credinţă stând viteji!

Să ne facă o trezire
Duhul Sfânt al Lui Hristos,
Să ieşim din aţipire
Că-i aproape-a Sa venire,
Şi să nu rămânem jos!

Amin.

7 aprilie 2012